marți, 21 decembrie 2010

“Just One Bottle Won’t Hurt” -- or Will It?

“Just One Bottle Won’t
Hurt” -- or Will It?
Supplementation of the Breastfed Baby
an article by
Marsha Walker
From Health e-Learning
This and many more articles available at of the Breastfed Baby
“Just One Bottle Won’t Hurt”---or Will It?
Marsha Walker, RN, IBCLC (
· The gastrointestinal (GI) tract of a normal fetus is sterile
· the type of delivery has an effect on the development of the intestinal microbiota
o vaginally born infants are colonized with their mother’s bacteria
o cesarean born infants’ initial exposure is more likely to environmental
microbes from the air, other infants, and the nursing staff which serves as
vectors for transfer
· babies at highest risk of colonization by undesirable microbes or when transfer
from maternal sources cannot occur are cesarean-delivered babies, preterm
infants, full term infants requiring intensive care, or infants separated from their
· breastfed and formula-fed infants have different gut flora
o breastfed babies have a lower gut pH (acidic environment) of
approximately 5.1-5.4 throughout the first six weeks that is dominated by
bifidobacteria with reduced pathogenic (disease-causing) microbes such as
E coli, bacteroides, clostridia, and streptococci
o babies fed formula have a high gut pH of approximately 5.9-7.3 with a
variety of putrefactive bacterial species
o in infants fed breast milk and formula supplements the mean pH is
approximately 5.7-6.0 during the first four weeks, falling to 5.45 by the
sixth week
o when formula supplements are given to breastfed babies during the first
seven days of life, the production of a strongly acidic environment is
delayed and its full potential may never be reached
o breastfed infants who receive supplements develop gut flora and behavior
like formula-fed infants
· The neonatal GI tract undergoes rapid growth and maturational change following
o Infants have a functionally immature and immunonaive gut at birth
o Tight junctions of the GI mucosa take many weeks to mature and close the
gut to whole proteins and pathogens
o Open junctions and immaturity play a role in the acquisition of NEC,
diarrheal disease, and allergy
o sIgA from colostrum and breast milk coats the gut, passively providing
immunity during the time of reduced neonatal gut immune function
o mothers’ sIgA is antigen specific. The antibodies are targeted against
pathogens in the baby’s immediate surroundings
o the mother synthesizes antibodies when she ingests, inhales, or otherwise
comes in contact with a disease-causing microbe
o these antibodies ignore useful bacteria normally found in the gut and ward
off disease without causing inflammation
· infant formula should not be given to a breastfed baby before gut closure occurs
o once dietary supplementation begins, the bacterial profile of breastfed
infants resembles that of formula-fed infants in which bifidobacteria are no longer dominant and the development of obligate anaerobic bacterial
populations occurs (Mackie, Sghir, Gaskins, 1999)
o relatively small amounts of formula supplementation of breastfed infants
(one supplement per 24 hours) will result in shifts from a breastfed to a
formula-fed gut flora pattern (Bullen, Tearle, Stewart, 1977)
o the introduction of solid food to the breastfed infant causes a major
perturbation in the gut ecosystem, with a rapid rise in the number of
enterobacteria and enterococci, followed by a progressive colonization by
bacteroides, clostridia, and anaerobic streptococci (Stark & Lee, 1982)
o with the introduction of supplementary formula, the gut flora in a
breastfed baby becomes almost indistinguishable from normal adult flora
within 24 hours (Gerstley, Howell, Nagel, 1932)
o if breast milk were again given exclusively, it would take 2-4 weeks for
the intestinal environment to return again to a state favoring the grampositive flora (Brown & Bosworth, 1922; Gerstley, Howell, Nagel, 1932)
· in susceptible families, breastfed babies can be sensitized to cow’s milk protein
by the giving of just one bottle, (inadvertent supplementation, unnecessary
supplementation, or planned supplements), in the newborn nursery during the first
three days of life (Host, Husby, Osterballe, 1988; Host, 1991)
o infants at high risk of developing atopic disease has been calculated at
37% if one parent has atopic disease, 62-85% if both parents are affected
and dependant on whether the parents have similar or dissimilar clinical
disease, and those infants showing elevated levels of IgE in cord blood
irrespective of family history (Chandra, 2000)
o in breastfed infants at risk, hypoallergenic formulas can be used to
supplement breastfeeding; solid foods should not be introduced until 6
months of age, dairy products delayed until 1 year of age, and the mother
should consider eliminating peanuts, tree nuts, cow’s milk, eggs, and fish
from her diet (AAP, 2000)
· in susceptible families, early exposure to cow’s milk proteins can increase the risk
of the infant or child developing insulin dependent diabetes mellitus (IDDM)
(Mayer et al, 1988; Karjalainen, et al, 1992)
o the avoidance of cow’s milk protein for the first several months of life
may reduce the later development of IDDM or delay its onset in
susceptible individuals (AAP, 1994)
o sensitization and development of immune memory to cow’s milk protein
is the initial step in the etiology of IDDM (Kostraba, et al, 1993)
ß sensitization can occur with very early exposure to cow’s milk
before gut cellular tight junction closure
ß sensitization can occur with exposure to cow’s milk during an
infection-caused gastrointestinal alteration when the mucosal
barrier is compromised allowing antigens to cross and initiate
immune reactions
ß sensitization can occur if the presence of cow’s milk protein in the
gut damages the mucosal barrier, inflames the gut, destroys
binding components of cellular junctions, or other early insult with
cow’s milk protein leads to sensitization (Savilahti, et al, 1993)References
American Academy of Pediatrics, Work Group on Cow’s Milk Protein and Diabetes Mellitus.
Infant feeding practices and their possible relationship to the etiology of diabetes mellitus.
Pediatrics 1994; 94:752-754
American Academy of Pediatrics, Committee on Nutrition. Hypoallergenic infant formulas.
Pediatrics 2000; 106:346-349
Brown EW, Bosworth AW. Studies of infant feeding VI. A bacteriological study of the feces and
the food of normal babies receiving breast milk. Am J Dis Child 1922; 23:243
Bullen CL, Tearle PV, Stewart MG. The effect of humanized milks and supplemented breast
feeding on the faecal flora of infants. J Med Microbiol 1977; 10:403-413
Chandra RK. Food allergy and nutrition in early life: implications for later health. Proc Nutr Soc
2000; 59:273-277
Gerstley JR, Howell KM, Nagel BR. Some factors influencing the fecal flora of infants. Am J Dis
Child 1932; 43:555
Host A, Husby S, Osterballe O. A prospective study of cow’s milk allergy in exclusively
breastfed infants. Acta Paediatr Scand 1988; 77:663-670
Host A. Importance of the first meal on the development of cow’s milk allergy and intolerance.
Allergy Proc 1991; 10:227-232
Karjalainen J, Martin JM, Knip M, et al. A bovine albumin peptide as a possible trigger of
insulin-dependent diabetes mellitus. N Engl J Med 1992; 327:302-307
Kostraba JN, Cruickshanks KJ, Lawler-Heavner J, et al. Early exposure to cow’s milk and solid
foods in infancy, genetic predisposition, and risk of IDDM. Diabetes 1993; 42:288-295
Mackie RI, Sghir A, Gaskins HR. Developmental microbial ecology of the neonatal
gastrointestinal tract. Am J Clin Nutr 1999; 69(Suppl):1035S-1045S
Mayer EJ, Hamman RF, Gay EC, et al. Reduced risk of IDDM among breastfed children. The
Colorado IDDM Registry. Diabetes 1988; 37:1625-1632
Savilahti E, Tuomilehto J, Saukkonen TT, et al. Increased levels of cow’s milk and blactoglobulin antibodies in young children with newly diagnosed IDDM. Diabetes Care 1993;
Stark PL, Lee A. The microbial ecology of the large bowel of breastfed and formula-fed infants
during the first year of life. J Med Microbiol 1982; 15:189-203

marți, 2 noiembrie 2010

Părinţii greşesc, şi bebe suferă

Sunteţi cei mai fericiţi părinţi din lume pentru că, in sfărşit, vă puteţi lua "minunea" acasă de la maternitate. Dar sunteţi pregătiţi să aveţi grijă de bebeluş aşa cum trebuie, fără să ii puneţi in nici un fel in pericol sănătatea?

Sunteţi cei mai fericiţi părinţi din lume pentru că, in sfărşit, vă puteţi lua "minunea" acasă de la maternitate. Dar sunteţi pregătiţi să aveţi grijă de bebeluş aşa cum trebuie, fără să ii puneţi in nici un fel in pericol sănătatea? Medicii pediatri sunt de părere că părinţii, din dorinţa de a face orice pentru copilul lor incă din primele zile de viaţă, consultă orice sursă de informaţii: cărţile despre ingrijirea copiilor, revistele, internetul. Insă nu toate recomandările găsite astfel sunt benefice pentru cel mic. Despre cele mai frecvente greşeli ale proaspeţilor părinţi ne vorbeşte dr Rodica Nanu, secretar ştiinţific in cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu".

Una dintre cele mai obişnuite greşeli făcute de mămici este alternarea laptelui matern cu ceai sau apă incă din primele săptămăni de viaţă a bebeluşului. "Cel puţin in primele şase luni de viaţă, alăptarea trebuie să fie exclusivă. Bebeluşul nu are nevoie nici de apă, nici de ceai, laptele matern asigurăndu-i copilului hidratarea şi substanţele nutritive necesare dezvoltării. Chiar şi pe timp de caniculă, dacă mama bea cel puţin doi litri de lichide zilnic, alăptarea ii este suficientă micuţului", precizează dr Rodica Nanu.


Specialistul nostru le atrage atenţia părinţilor că programul de alăptare trebuie realizat impreună cu bebeluşul. Astfel, dacă micuţului ii este foame la o oră după ultima alăptare, nu trebuie să ii interzicem să sugă doar pentru că programul stabilit de noi presupune să hrănim copilul doar din patru in patru ore. "Noaptea, bebeluşii se pot trezi şi din oră in oră plăngănd pentru că vor lapte. Sub nici o formă nu trebuie să ii interzicem micuţului să sugă noaptea. Alăptările nocturne sunt chiar mai benefice pentru mamă decăt cele din timpul zilei, deoarece stimulează producerea de prolactină şi oxitocină, cei doi hormoni care favorizează producerea de lapte", atrage atenţia dr Rodica Nanu. Pe de altă parte, dacă programul alăptării impune ca micuţul să sugă la cel puţin trei-patru ore, este absurd să il trezim ca să mănănce. Este absolut normal ca un bebeluş de o săptămănă să doarmă 5-6 ore pe noapte, iar după ce a implinit o lună - 7 ore. Dacă micuţul doarme mai mult este indicat ca părinţii să il ducă la pediatru, deoarece este posibil să existe o problemă. Ieşirile in locuri aglomerate trebuie făcute cu precauţie, deoarece bebeluşii sunt sensibili şi pot contracta foarte uşor virusuri. Dar asta nu inseamnă că micuţilor le sunt interzise ieşirile in aer liber.

PLĂNS. Mulţi părinţi se sperie că bebeluşul plănge prea mult. Ei pun plănsul pe seama colicilor şi-i dau copilului să bea ceai. Insă de foarte puţine ori pe micuţ il doare cu adevărat burtica. Plănsul este de fapt manifestarea unui copil nemulţumit de mediul din jur: fie este prea cald sau prea frig in casă, fie aerul este prea uscat. Plănsul copilului poate fi şi un semn de protest pentru că nu ii place gustul laptelui după ce mama a măncat anumite alimente. Sau prin plăns el poate protesta contra mirosului puternic şi persistent al deodorantului folosit de mamă.

luni, 1 noiembrie 2010

Old ways best in childrearing - think Neolithic.

Want to raise a compassionate, moral child? Get Neolithic say researchers at the University of Notre Dame

The child rearing practices in hunter-gatherer societies result in children with better mental health, greater empathy and conscience development, and higher intelligence in children, says psychology professor Darcia Narvaez, who specializes in the moral and character development of children.

It would make sense that the way humans grew up for 99% of our history might have an impact on human development.

The researchers did three studies of children including the practices of parents of three-year-olds, a longitudinal study of how certain child rearing practices relate to child outcomes in a national child abuse prevention project, and a comparison study of parenting practices between mothers in the U.S. and China.

The results will be presented at a conference at Notre Dame in October titled "Human Nature and Early Experience: Addressing the Environment of Evolutionary Adaptedness."

The six characteristics that were common to our distant ancestors are:

  • Lots of positive touch – as in no spanking – but nearly constant carrying, cuddling and holding;
  • Prompt response to baby's fusses and cries. You can't "spoil" a baby. This means meeting a child's needs before they get upset and the brain is flooded with toxic chemicals. "Warm, responsive caregiving like this keeps the infant's brain calm in the years it is forming its personality and response to the world," Narvaez says.
  • Breastfeeding, ideally 2 to 5 years. A child's immune system isn't fully formed until age 6 and breast milk provides its building blocks.
  • Multiple adult caregivers – people beyond mom and dad who also love the child.
  • Free play with multi-age playmates. Studies show that kids who don't play enough are more likely to have ADHD and other mental health issues.
  • Natural childbirth, which provides mothers with the hormone boosts that give the energy to care for a newborn.

Americans don't raise their kids that way so much any more, Narvaez says in a release from Notre Dame.

Instead of being held, infants spend much more time in carriers, car seats and strollers than they did in the past. Only about 15 percent of mothers are breastfeeding at all by 12 months, extended families are broken up, and free play allowed by parents has decreased dramatically since 1970. Ill advised practices and beliefs have become commonplace, such as the use of infant formula, the isolation of infants in their own rooms, or the belief that responding too quickly to a fussing baby will 'spoil' it.

By Elizabeth Weise

vineri, 15 octombrie 2010

Children 'should sleep with parents until they're five'

Margot Sunderland, director of education at the Centre for Child Mental Health in London, says the practice, known as “co-sleeping”, makes children more likely to grow up as calm, healthy adults.

Sunderland, author of 20 books, outlines her advice in The Science of Parenting, to be published later this month.

She is so sure of the findings in the new book, based on 800 scientific studies, that she is calling for health visitors to be issued with fact sheets to educate parents about co-sleeping.

“These studies should be widely disseminated to parents,” said Sunderland. “I am sympathetic to parenting gurus — why should they know the science? Ninety per cent of it is so new they bloody well need to know it now. There is absolutely no study saying it is good to let your child cry.”

She argues that the practice common in Britain of training children to sleep alone from a few weeks old is harmful because any separation from parents increases the flow of stress hormones such as cortisol.

Her findings are based on advances in scientific understanding over the past 20 years of how children’s brains develop, and on studies using scans to analyse how they react in particular circumstances.

For example, a neurological study three years ago showed that a child separated from a parent experienced similar brain activity to one in physical pain.

Sunderland also believes current practice is based on social attitudes that should be abandoned. “There is a taboo in this country about children sleeping with their parents,” she said.

“What I have done in this book is present the science. Studies from around the world show that co-sleeping until the age of five is an investment for the child. They can have separation anxiety up to the age of five and beyond, which can affect them in later life. This is calmed by co-sleeping.”

Symptoms can also be physical. Sunderland quotes one study that found some 70% of women who had not been comforted when they cried as children developed digestive difficulties as adults.

Sunderland’s book puts her at odds with widely read parenting gurus such as Gina Ford, whose advice is followed by thousands.

Ford advocates establishing sleep routines for babies from a very early age in cots “away from the rest of the house” and teaching babies to sleep “without the assistance of adults”.

In her book The Complete Sleep Guide for Contented Babies and Toddlers she writes that parents need time by themselves: “Bed sharing . . . more often than not ends up with parents sleeping in separate rooms” and exhausted mothers, a situation that “puts enormous pressure on the family as a whole”.

Annette Mountford, chief executive of the parenting organisation Family Links, confirmed that the norm for children in Britain was to be encouraged to sleep in cots and beds, often in separate bedrooms, from an early age. “Parents need their space,” she said. “There are definite benefits from encouraging children into their own sleep routine in their own space.”

Sunderland says moving children to their own beds from a few weeks old, even if they cry in the night, has been shown to increase the flow of cortisol.

Studies of children under five have shown that for more than 90%, cortisol rises when they go to nursery. For 75%, it falls whenever they go home.

Professor Jaak Panksepp, a neuroscientist at Washington State University, who has written a foreword to the book, said Sunderland’s arguments were “a coherent story that is consistent with neuroscience. A wise society will take it to heart”.

Sunderland argues that putting children to sleep alone is a peculiarly western phenomenon that may increase the chance of cot death, also known as sudden infant death syndrome (Sids). This may be because the child misses the calming effect on breathing and heart function of lying next to its mother.

“In the UK, 500 children a year die of Sids,” Sunderland writes. “In China, where it [co-sleeping] is taken for granted, Sids is so rare it does not have a name.”

luni, 11 octombrie 2010

Sugarul persistent

Sugarul persistent

În ultima suta de ani specia noastra s-a schimbat. În emisfera nordica agricultura, asa cum a existat în secolele anterioare, s-a sfarsit. Populatiile s-au acumulat în orase. Bolile infectioase au fost partial controlate. Mortalitatea infantila a scazut si longevitatea a crescut. Noua demografie a tarilor dezvoltate este în prezent formata din familii în care exista doar un singur copil, sub rata de înlocuire. Moartea a disparut din viata de zi cu zi, aruncata in spitale. Nu mai e naturala. Exista întotdeauna cineva pe care sa se dea vina - de obicei un medic incompetent sau serviciile de sanatate. Se cheltuiesc milioane pe medicamente inutile. Intr-o lume de nerecunoscut, condusa de oficiali gri, urmasi ambitiosi ai clasei medii ridicati la rang de sefi de gasca, au disparut semnele originilor noastre "de jos". Este uimitor modul în care copiii sunt înca alaptati. Dupa o nastere chirurgicala într-un mediu steril, bebelusii umani sunt alaptati la san. E adevarat, o fac la sani rusinosi si ascunsi, nu pe terase. Dar sug, nefericitii, în scurtul lor stadiul pre-cultural, aproape la fel ca stramosii lor din Pleistocen. Sug sani provizorii, sani in drumul spre viitoarea cupa D. Sug nevinovati în întunericul unei camere. Daca ar suge in public, mamele ar fi amendate. În public numai lapte praf, biberon, suzeta. Biberon cu tetina anatomica – asa cum fabricantii isi imagineaza mamelonul supt.
Alaptarea este tolerata, atata timp cat copilul este nevinovat. Apoi, acesta devine indecent. Un copil care pune mâna in decolteul mamei este un tigan. Sugarul persistent nu este marinarul racitor cântat de Caetano. Este un animal care isi tareste mama în noroiul biologiei. O fiinta neolitica. Resturi de taran. O versiune prescurtata a profesorului José Rodrigues dos Santos, tratandu-si mama drept suedeza. Iar femeia lactanta întârziata nu poate fi decat o neo-hippie intarziata, cu fuste lungi colorate, scutece de panza si lipsa de deodorant.
Pentru fiecare copil, un trusou de haine de designer, un patut pe masura, o scoica de transport model A, un carut, un sac de nécessaire, un balansoar, o cadita, o gama completa de cosmetice pentru copii, buletin, carte de sanatate, carte de vaccinuri. Ca nu mai vezi copilul? Cui îi pasa. Ceea ce conteaza este ideea de copil. Sentimentul de pace si liniste pe care ideea de copil o declanseaza, accesoriile sale, chiar daca ascunde copilul real. Copilul real este colici, tortura sanului, lipsa de somn, inchisoare domiciliara. Din fericire e rar si traim bine si fara el.

Traducerea e evident ca nu imi apartine :)

MI-a placut la nebunie!!! Este de pastrat! :)

duminică, 10 octombrie 2010

Parlamentul EU

Mi-au placut la nebunie aceste fotografii... M-au induiosat profund.

joi, 13 mai 2010

E un blestem ca ne-am nascut in Romania?

M-am nascut acum 32 de ani in Romania. Am crescut in Romania comunista, mi-am trait tineretea in Romania in tranzitie si acum imi cresc copilul intr-un fel de Romanie, pe care nu stiu cum sa o denumesc.

Inainte de a deveni mama nu aveam nici un stres. Ma multumeam cu ce aveam , nu ceream prea mult. Invatasem sa supravietuiesc in Romania, ma consolasem cu ideea ca asa suntem noi si asa trebuie sa traim.
Acum dupa 32 de ani de Romania sunt mama si am pretentii!

Am pretentii pentru copilul meu! Am pretentii sa schimbam ceva.


Vreau doctori pregatiti si care sa ma respecte!
VReau conditii normale in spitale!
Vreau sa nu mai vad peste tot animale fara stapan, care ling, mananca, urineaza in nisipul in care ar trebui sa se joace copilul meu.
Vreau sa nu ma mai uit mereu pe unde calc, doar pentru ca concetatenii mei nu stiu ce e ala un cos de gunoi.
Vreau sa nu mai traiesc in nesiguranta!
Vreau sa nu mai aud replica: "Aici trebuie sa traim! Nu avem ce face!"
Vreau ca noi toti sa avem pretentii, sa nu mai plecam capul la primarie, la doctor, etc.

miercuri, 10 februarie 2010

Mesajele subliminale

Printre metodele psihologice de transformare, în sensul de ameliorare, putem enumera mai multe, printre care yoga, bioenergia, terapiile complementare, meditaţia transcendentală, controlul minţii, hipnoza, auto-hipnoza, programarea neuro-lingvistică etc… Toate aceste metode, deşi eficace, au totuşi un inconvenient major: trebuie să le consacri timp şi eforturi personale.

Totuşi, există o metodă care nu cere niciun efort, iar timp, doar puţin, sau aproape deloc. Această metodă este metoda subliminală. Ea poate fi folosită pentru modificarea unor stări anxioase, a blocajelor negative sau a obiceiurilor proaste. Cu metoda subliminală, dispunem de un instrument remarcabil. El nu necesită nici concentrare, nici voinţă. Aceasta figurează printre cele mai importante descoperiri în domeniul psihologiei.

Definiţia subliminalului

Subliminal înseamnă „sub pragul conştiinţei”. De exemplu, imaginea subliminală este o imagine care nu poate fi văzută cu ochiul liber, dar pe care creierul nostru o percepe. Trebuie precizat faptul că majoritatea legislaţiilor actuale interzic acest gen de imagine în publicitate.

Un mesaj subliminal este un stimul (adică un agent susceptibil de a provoca o schimbare de comportament la subiectul observat) care nu este perceput în mod conştient decât de persoana care îl primeşte; el se află dincolo de nivelul conştient, dar excită foarte bine simţurile. Nu se cunosc încă în totalitate mecanismele puse în joc, dar se pare că, deşi efectuează fără încetare o triere a informaţiilor pe care le primeşte, creierul nu aplică acelaşi filtru la toate nivelurile de conştiinţă, astfel încât unele informaţii pot influenţa emoţiile fără ca organul cognitiv, creierul să aibă vreun acces.

Motivul pentru care mesajele trebuie să fie „subliminale” este că, de vreme ce spiritul conştient nu îşi dă seama de mesaj, el nu poate să îl respingă, să-l critice sau să-l analizeze. Spiritul poate urma sugestia în mod natural.

Sugestiile subliminale acţionează la fel ca şi sugestiile hipnotice. Capacitatea de a ocoli partea critică a spiritului conştient este esenţială pentru a implanta noile sugestii pentru schimbări. De fapt, de fiecare dată când ne confruntăm cu o alegere, putem decide în mod conştient ce decizie să luăm, în funcţie de voinţa şi de dorinţele noastre. Totuşi, spiritul nostru inconştient nu are aceeaşi capacitate de analiză a informaţiei şi el acţionează în funcţie de datele pe care le-a primit ca şi cum ele ar fi adevărate. Este un fapt psihologic admis că suntem conduşi şi influenţaţi de toate impulsurile noastre inconştiente. Astfel, influenţând spiritul nostru inconştient prin sugestie, se pot manifesta schimbări puternice într-un mod foarte natural. (Puteţi lucra cu propriul dumneavoastră subconştient cu ajutorul CD-urilor cu mesaje subliminale puse la dispoziţie de Club Mistic. Pentru amănunte, click AICI)

Subliminalul vizual

Într-un film, se poate înlocui, în fiecare secundă, una din imagini cu o imagine care nu are nici o legătură cu filmul (dat fiind faptul că există 24 de imagini pe secundă, aceasta nu va fi deci afişată decât 417/10.000 miimi de secundă). Astfel, unii realizatori de filme horror au folosit imagini ascunse, încorporate în imaginile reale, pentru a întări efectul de nelinişte (de exemplu în versiunea prelungită a filmului „Exorcistul” de William Friedkin).

Imaginile subliminale sunt deci invizibile la o viteză normală. Ochiul nu le va putea vedea şi spectatorul nu se va întreba ce a fost acel lucru de pe ecran pe care l-a văzut pentru foarte puţin timp decât dacă ştie că există o imagine subliminală pe care să o caute şi asupra căreia să se concentreze. Numai atunci va putea să o întrezărească şi, chiar dacă nu a văzut-o înainte, acum, când ştie unde este, va putea să o vizualizeze.

Iată un singur exemplu, printre multe altele, de folosire a subliminalului vizual: în timpul alegerilor americane din anul 2000, s-a descoperit din întâmplare o imagine subliminală strecurată în spotul publicitar al lui George W. Bush. Această imagine subliminală conţinea o insultă „rat” (şobolan, gunoi) atunci când spotul făcea referire la concurentul său, Al Gore. După spusele celor care au creat spotul ar fi fost vorba de o greşeală tehnică… Oricum ar fi, conform unui studiu condus de Joel Weinberger, de la Universitatea Adelphi din Statele Unite, acest spot putea creşte părerile negative ale alegătorilor împotriva candidatului vizat.

Subliminalul auditiv

Există unele cercetări serioase care au dovedit, de mulţi ani deja, că percepţia subliminală este o realitate. Dixon în mod special, dar şi Mykel şi Daves, Ayres şi Clarck, cercetătorii Fundaţiei pentru cercetarea impresiilor subliminale (FRIS), au demonstrat acest lucru într-un mod foarte amplu. Teoria, simplă, a fost verificată. Dixon, într-un studiu referitor la acest subiect, distinge 4 zone de percepţie, în funcţie de intensitatea stimulului.

Subliminalul sonor nu se bazează pe durată, ca subliminalul vizual, ci pe intensitate. O frază, de exemplu, este difuzată la un nivel prea scăzut pentru a fi percepută în mod conştient. Totuşi creierul o înregistrează şi o decodează. Atunci când ascultăm o melodie care conţine mesaje subliminale, în general nu auzim decât melodia. Melodiile alese sunt la bază sintetizatori care formează pânze sonore fără rupturi evidente. Mesajul subliminal este pur şi simplu prezent la un nivel inferior celui de 20 sau 30 de decibeli, folosind efectul de mască bine cunoscut de la munca de cercetare a lui Wegel, Lane şi Fletcher. Acest procedeu interzice recunoaşterea conştientă a mesajului ascuns în spatele muzicii. O altă metodă este ca mesajele subliminale să fie înregistrate în zona de frecvenţă situată la limita percepţiei umane a auzului (între 14000 şi 20000 Hertzi). O altă tehnică este codarea mesajelor subliminale pe un zgomot alb.

În 1951, doctorul Hal Becker, şi-a început cercetările asupra efectelor sugestiei subliminale. Unul din studiile sale implica folosirea sugestiilor subliminale încorporate în sistemul audio al centrului medical Mc Donagh din Missouri. Testul său, care a durat şapte luni, a produs rezultate spectaculoase. Leşinurile datorate injecţiilor au scăzut la zero, numărul persoanelor care fumau în locaţiile personalului a scăzut cu 79%, iar accesele de stări proaste din sala de aşteptare suprapopulată au fost reduse cu aproape 60%. Aceste probleme au revenit la nivelurile anterioare atunci când mesajele subliminale au fost oprite, la sfârşitul studiului.

Pe 10 septembrie 1979 revista „Times” relata: „cincizeci de magazine din Statele Unite şi Canada instalaseră un sistem subliminal pentru a evita furturile din raioane. Inventatorul său, doctorul Hal Becker, a suprapus pe muzica difuzată în magazine mesaje subliminale care sugerau să nu furi : „Eu sunt cinstit. Dacă fur voi fi prins şi trimis la închisoare.” Furturile s-au redus cu 37%, economisindu-se 600 000 de dolari pe parcursul a nouă luni de folosire a sistemului.”

Aplicaţiile subliminalului

Subconştientul acceptă şi produce în realitate orice sugestie care îi este prezentată, dacă ea este în acord cu convingerile voastre. Când sugestiile sunt pozitive, rezultatele sunt uimitoare.

Într-un studiu din 1980, doctorul Silverman a încorporat mesaje subliminale în tratamentul unei jumătăţi dintr-un grup de fumători care încercau să se lase de fumat folosind o terapie comportamentală. După o lună, la sfârşitul tratamentului, 66 % din grupul expus mesajelor subliminale deveniseră nefumători, în timp ce din cealaltă jumătate a grupului, neexpusă la mesaje subliminale, doar 13% se lăsaseră de fumat. Silverman afirma că observase efectul pozitiv al mesajelor subliminale în timpul stagiilor de afirmare de sine, la adolescenţii care urmau o psihoterapie, la studenţii care se aflau într-o terapie de grup, la alcoolicii care participau la programele Alcoolicilor Anonimi şi la persoanele care urmau o terapie împotriva fobiilor sau a excesului de kilograme.

Mesajele subliminale şi slăbitul

Cercetările lui Becker au dovedit că mesajele subliminale pot să influenţeze pierderea kilogramelor în plus cu rezultate uimitoare. În clinica sa, pacienţii au primit mesaje subliminale audio şi video ca parte a unui regim. O femeie a slăbit 50 de kilograme în 12 luni. Într-un studiu complementar, Becker a constatat că, după terminarea programului însoţit de subliminal, 50% din pacienţi şi-au menţinut cel puţin jumătate din kilogramele pierdute până la 2 ani, 23% şi-au menţinut între 75% şi 100% din kilogramele pierdute, iar 11% s-au mulţumit doar cu 25%. Rezultatul este mai bun decât cel al programelor de slăbire fără mesaje subliminale.

Mesajele subliminale şi şcoala

Volumul 29 din „Journal of Counseling Psychology” raportează un studiu făcut de doctorul Kenneth Parcker, psiholog la Queens College din New York. Proiectul de cercetare al doctorului Parcker a fost conceput cu scopul de a testa efectele mesajelor subliminale asupra şcolarităţii. Un grup de studenţi a primit un mesaj subliminal vizual, o frază simplă repetată de trei ori pe săptămână, înaintea cursurilor. Un alt grup (grup de control) din aceeaşi clasă nu a primit decât partea vizuală fără mesaj. Analiza grupului expus la mesaje subliminale a arătat o ameliorare semnificativă a rezultatelor şcolare, pentru că s-au obţinut note între B şi A, pe când grupul neexpus la mesaje subliminale a avut note între C şi B. Mai mult, după o lună, cei care primiseră mesajele subliminale reţinuseră mult mai bine lecţiile în comparaţie cu grupul de control.

Numeroase aplicaţii au dat rezultate pozitive, cum ar fi : relaxarea, atenuarea durerii, eliberarea de o sexualitate refulată, dobândirea unei gândiri pozitive, realizarea de performanţe sportive, încrederea în sine, reducerea depresiei, tratarea alcoolismului…

Conflictul dintre emisferele creierului se află la originea problemelor existenţiale:

În timpul unei şedinţe de hipnoză, emisfera dreaptă este pusă la contribuţie, în timp ce stânga este „deconectată.”. Dacă un subiect îşi fixează un obiectiv (emisfera stângă), de exemplu să slăbească, iar în emisfera dreaptă există un scenariu negativ, el se va afla atunci într-o stare conflictuală. Dacă el doreşte să urmeze un regim, va începe să-i fie foame nejustificat, şi asta îl va împinge să mănânce mai mult. Emisfera stângă va încerca atunci să justifice acest comportament, astfel încât să păstreze coerenţa de personalitate. Acest fenomen de regăseşte în majoritatea obiceiurilor proaste şi a comportamentelor negative. El constă în conflictul dintre dorinţa de a face bine şi forţa iraţională care împinge spre eşec.

De exemplu, dacă observăm un depresiv, putem constata că depresia îi este susţinută de comportament: eliminarea activităţilor din timpul liber, a contactelor sociale, vizualizarea negativă a viitorului, lipsa de scopuri.
Chiar dacă emisfera stângă luptă să iasă din această stare, emisfera sa dreaptă, cu ideile şi cu schemele mentale pe care le conţine, îi modelează comportamentul.
Emisfera dreaptă este influenţabilă. E suficient să ne influenţăm emisfera dreaptă pentru a ne schimba comportamentele negative şi pentru a le înlocui cu obiceiuri de succes.
Această reprogramare a subconştientului se face destul de repede, cu ajutorul subliminalului.
Emisfera stângă (conştientul) nu este solicitată cu subliminalul şi informaţia dorită pătrunde direct în emisfera dreaptă.

Folosirea subliminalului:

- Sugestiile subliminale nu prezintă nici un pericol; chiar şi copiii pot beneficia de acestea;
- Nu ascultaţi subliminalul dacă nu aveţi chef;
- Ascultarea subliminalului în condiţii de relaxare optimizează rezultatul;
- Cel mai bun moment pentru ascultarea subliminalului este seara, înainte de culcare, sau dimineaţa, imediat după trezire, atunci când creierul se află în starea „alfa”. Acest lucru se face pentru că visele voastre au toate şansele să fie orientate în sensul reprogramării pe care o doriţi.
- Acestea fiind spuse, ascultarea se poate face în orice moment şi oricât de des doriţi.( atenţie, nu trebuie să simţiţi saturaţie sau plictiseală).
- Nu vă programaţi niciodată subconştientul într-un mod exagerat pentru că riscaţi ca efectul să fie invers.
- În maşină, dacă CD-ul dumneavoastră cu subliminale este pe un fond de muzică de relaxare, folosirea acestuia se poate dovedi periculoasă pentru şofer.
- Pentru a obţine rezultate cu subliminalele nu trebuie să aveţi o atitudine negativă sau de neîncredere faţă de această metodă.
- Ascultarea subliminalului trebuie făcută la un nivel normal de putere sonoră.
- Programul trebuie ascultat în jur de 4 – 6 săptămâni, minimum de 2 ori pe zi, (de mai multe ori poate accelera rezultatul) de preferinţă o dată înainte de culcare, iar în rest în funcţie de stare, de nevoi sau de timp.
- În funcţie de schimbările pe care le doriţi, unele se pot produce rapid, altora le poate lua mai mult timp; este important să continuaţi lucrul spre obiectiv până la obţinerea rezultatelor dorite.

Şi nu uitaţi niciodată că tot ceea ce spiritul conştient poate percepe se poate realiza, cu voinţă şi cu perseverenţă.

Gabriela Velours

marți, 2 februarie 2010


Mâncarea sănătoasă ajută la prevenirea cancerului. Există 50 de alimente care protejează şi uneori sunt capabile să lupte împotriva celulelor canceroase.
1. Ananasul
Antioxidanţi bogaţi în vitamina C şi E protejează celulele atacate de diverse molecule. Ananasul conţine minerale valoroase, cum ar fi zincul şi seleniul care inhibă dezvoltarea cancerului.
2. Caisele
Sunt deosebit de bogate în antioxidanţi. Vitaminele din aceste fructe cresc capacitatea de reacţie a pielii la razele ultraviolete cancerigene.
3. Usturoiul sălbatic
Are sulfuri care conţin substanţă secundară de plante. Previne dezvoltarea cancerului.
4. Broccoli
E cea mai bună legumă împotriva cancerului. Are cea mai mare densitate de vitamine şi minerale - vitamina C, E, beta-caroten.
5. Cicoarea
Conţine fibre vegetale digerabile - protejează împotriva cancerului de colon.
6. Căpşunile
Nu conţin nici un component cancerigen.
7. Rodiile
Conţin vitamine şi minerale care pot neutraliza substanţele agresive din organism.
8. Ceaiul verde
Previne cancerul de esofag şi de stomac. Ceaiul verde contine enzime care neutralizează substanţele cauzatoare de cancer.
9. Varza
Face parte din cele mai active alimente în vitamina C, beta-caroten şi furnizor de acid folic. De asemenea, poate proteja împotriva cancerului de sân şi cel uterin, pentru că slăbeşte efectele nocive ale hormonilor estrogeni.
10. Grepfrutul
E bogat în vitamina C şi în una dintre cele mai importante clase de pigmenţi vegetali care previn cancerul.
11. Alunele
Conţin vitamina E naturală şi păstrează celulele înainte de expunerea la razele UV. Prin acizii graşi, vitamina E este bine absorbită.
12. Cerealele de ovăz
Conţin mulţi agenţi anticancer: zinc, vitamina E, provitamina A. Pentru pacienţii cu cancer: fulgi de ovăz cu ulei de nuci!
13. Brânza
Branza conţine, printre altele, vitamina B12 şi vitamina B6 . Prima este importantă pentru creşterea celulelor normale, iar a doua e bună pentru metabolism.
14. Măceşele
Foarte bogate în Vitamina C, măceşele intervin în inactivarea radicalilor liberi.
15. Heringul
Acest peşte aprovizionează organismul deficitar de vitamină D, mai ales în timpul iernii. Lipsa vitaminei D favorizează dezvoltarea cancerului.
16. Afinele
Protejează vezica urinară prevenind infecţiile ei. Deosebit de bogată în acid folic, vitamina C.
17. Zmeura
Conţine substanţele fotochimice care protejează împotriva transformării maligne a celulelor.
18. Ouăle de găină
Sunt bogate în toate vitaminele şi mineralele. Conţinutul ridicat de vitamina D şi E protejează împotriva cancerului.
19. Fibrele
Mazărea, fasolea şi lintele în special protejează împotriva cancerului de intestin. Probabilitatea unei boli poate fi redusă printr-o dietă bogată în fibre, cu până la 40%.
20. Coacăzele
Foarte bogate în antioxidanţi, sunt extrem de bune împotriva cancerului.
21. Fructul de cactus
Bogat în compuşi care protejează împotriva degenerării celulelor, inclusiv vitaminele C şi E. Protejează împotriva cancerului la prostată.
22. Grâul
Important protector împotriva cancerului, este esenţial pentru sistemul imunitar.
23. Usturoiul
Scade tensiunea arterială şi colesterolul. Inhibă creşterea tumorilor.
24. Şofranul de India
Conţine curcumină, ingredient activ, care protejează împotriva cancerului de colon. Doză de prevenire: o linguriţă pe zi, în supe.
25. Cacao
Îndepărtează posibilităţile de îmbolnăvire cu cancer prin substanţele bioactive pe care le conţine.
26. Pesmeţii
Protejează împotriva cancerului de colon.
27. Dovleacul
E bogat în vitaminele A, C, E şi D. În plus, conţine o mare parte a ofertei de vitamine din gama B.
28. Seminţele
Conţin cantităţi mari de acizi graşi nesaturaţi (omega-3-tip). Sunt bogate în seleniu şi alte minerale.
29. Uleiul din porumb
Conţine cea mai multă vitamină E dintre toate uleiurile.
30. Ştevia
Combinaţie de vitamina K şi vitamina C, poate inhiba creşterea celulelor canceroase.
31. Mango
Conţine foarte multă vitamina A. Intervine în inactivarea radicalilor liberi.
32. Morcovii
Pot compensa radiaţiile ultraviolete şi fumatul prin conţinutul foarte ridicat de beta-caroten.
33. Uleiul de nuci sau alune
E bogat în acizi graşi polinesaturaţi şi bun împotriva influenţelor negative de mediu, cum ar fi poluanţii atmosferici care pot afecta sever organismul uman.
34. Papaya
Conţine papaina, chymopapain - aceste enzime sunt folosite în tratamentul cancerului.
35. Migdalele
Proporţia ridicată de seleniu o face deosebit de importantă pentru prevenirea cancerului.
36. Cartofii
Au extrem de multe vitamine anticancer, dar le rămân în proporţie maximă doar atunci când cartoful este fiert.
37. Fisticul
Conţine vitamina A şi selenium şi poate preveni într-o anumită măsură cancerul la plămâni.
38. Prazul
Vitaminele şi antioxidanţii reduc riscul de cancer.
39. Alimentele probiotice
Iaurtul, chefirul, varza proaspătă contribuie la rezistenţa florei intestinale şi inhibă pătrunderea de substanţe străine în organism.
40. Pâinea de secară
Ideală în prevenirea cancerului, secara este bogată în acid phytic, acesta prevenind creşterea celulelor canceroase. Ajută în mod deosebit la prevenirea cancerului de sân.
41. Varza de Bruxelles
Conţine vitamina C de două ori mai mult decât portocalele. Acoperă nevoia organismului de acid folic.
42. Sfecla roşie
Este bogată în acid folic, conţine betanină.
43. Cătina
Un mix esenţial de vitamine, minerale şi fitochimicale.
44. Susanul
Conţine fitosteroli - aceşti compuşi secundari de plante pentru reducerea colesterolului protejează împotriva cancerului.
45. Laptele de soia
Protejează mai ales împotriva tumorilor ce apar la femei, datorită substanţelor vegetale secundare.
46. Agrişele
Sunt bogate în pectină. Aceasta distruge sursa de toxine din intestine.
47. Spanacul
Acidul folic inhibă degenerarea celulelor.
48. Roşiile
Licopenul protejează împotriva cancerului pulmonar.
49. Somonul sălbatic
Conţine în mod semnificativ mai mult omega-3, acizi graşi, decât somonul de crescătorie. Aceşti acizi sunt esenţiali în protejarea împotriva cancerului.
50. Varza creaţă
Inhibă răspândirea celulelor canceroase. Vitaminele şi mineralele cresc imunitatea.

Dr. Loti Popescu
Master European Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate
Sef BPPSEPS/DSPJ Constanta

joi, 28 ianuarie 2010

Alăptarea - încrederea în sine, cum se pierde, cum se câştigă? Autor: Claude Didierjean-Jouveau

Alăptarea - încrederea în sine, cum se pierde, cum se câştigă?
Autor: Claude Didierjean-Jouveau

Tradus de Cristina Vasile

Dacă vom studia istoricul alăptării, vom descoperi cu uimire lipsa încrederii în capacitatea femeii de a hrăni copilul exclusiv cu laptele matern încă din Antichitate.

Cu excepţia poate a popoarelor primitive, alaptarea exclusivă nu a fost niciodata o regulă: refuzul de a oferi colostrul, considerat "lapte rău", administrarea, încă din primele zile, a unor complemente alimentare considerate ca dând "forţă" copilului, făcîndu-l mai puternic (apă, miere, zahăr, ceaiuri, diferite fierturi).

Cu două secole înainte de Cristos, în India, medicina ajurvedică recomanda mierea şi untul purificat în primele patru zile, în timp ce colostrul era aruncat. În Afganistan, colostrul era înlocuit de ierburi amare, dulciuri şi seminţe de isop. În Japonia, în primele trei zile se dădea un elixir numit jumi gokoto, preparat dintr-un anumit număr de ierburi şi rădăcini. Numărul ingredientelor varia în funcţie de castă: pentru bebeluşii din păturile bogate se foloseau câte 10, pentru cei săraci - numai 5.

În zilele noastre e un adevăr uşor de probat, suficient de privit rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1993): La 3/4 luni, alăptarea exclusivă se prezintă astfel: 2 % în Nigeria, între 2-5% în Ghana şi Senegal, (dar 84% în Burundi), 13 % în Tunisia, 7 % în satele braziliene, 12 % în Pakistan, 10 % în Yemen, 36% în Indonezia, 13 % în Sri Lanka. Fără a da cifre pentru Franţa, s-ar părea că acestea se "învecinau" cu zero ...
De ce un astfel de fenomen?

Este evident că apariţia formulelor lactate relativ "sigure" n-au făcut decât să amplifice fenomenul, dar nu l-au creat. Atunci, de unde apare el?

Am putea să găsim numeroase explicaţii atât socioculturale cât şi psihologice. Înainte de toate, dorinţa de a se diferenţia de animal (aşa cum auzim unele femei: " Eu nu sunt o vacă") şi, în acest sens, completarea cu formulă lactată ar reprezenta o marcă a civilizaţiei, a umanului. Apoi, o teamă/gelozie a femeii, a puterii sale asupra copilului, aceasta oricum considerând că a purtat fătul timp de 9 luni. De unde bunăvoinţa tatălui, şi în general a terţilor, de a se amesteca în această relaţie(cum spun unii: "Tatăl trebuie să-şi ocupe poziţia de tata, dându-i copilului biberonul").

Este evident că naşterea şi sosirea bebeluşului (mai ales la primul copil) înseamnă pentru fiecare femeie o anumită perioadă de criză, de bulversări, de incriminări, ceea ce în mod normal creează îndoială în capacitatea de a alăpta şi naşte angoasa la gândul că ea singură ar trebui să-i asigure vieţuirea acestei fiinţe nou-născute. Chiar condiţiile de naştere în epoca noastră determină o lipsă de încredere a femeii în propriile forţe, aceasta neputând să conteze pe acestea, mai mult de -atât să mizeze exagerat pe medicamente şi diferite instrumente. Însă folosirea biberonului şi a laptelui praf, produse "exterioare" femeii par a fi paşi logici.

Cel mai adesea, realitatea nu corespunde cu ceea ce şi-au imaginat, fie că vorbim despre elemente pozitive sau negative. Unele femei reuşesc să se organizeze, să se sincronizeze cu situaţia, altele rămîn într-o dezorganizare mai mult sau mai puţin gravă. Şi atunci cum se poate alăpta cu succes când contextele sunt atât de diferite?
Ce subminează totuşi încrederea

Femeia, în momentul în care are atâta nevoie de înţelegere, să fie înconjurată şi protejată, când ar trebui să fie asigurată de capacităţile şi competenţele ei, exact atunci se manifestă o atitudine contrară care o destabilizează şi o fac să se îndoiască de faptul că ar putea alăpta.

Înainte de toate, biberonul, "oferit" aproape sistematic prin diferite surse (publicitate, exemplul personal, familie etc) nu doar că poate crea probleme de alăptare (îngreunând instalarea lactaţiei, sânul nefiind stimulat corespunzător, şi provocând nou-născutului confuzia sân-tetină), dar, mai ales, transmite un mesaj implicit: "Oricum, nu eşti capabilă să-ţi alăptezi exclusiv copilul". Toate regulile rigide, care sugerează numărul şi durata alăptării, toate gadgeturile care creează senzaţia că sunt indispensabile, toate acestea împiedică demarajul bun, sănătos al alăptării, facându-l enervant, plictisitor, iar pe mamă dependentă de un anumit instrument sau obicei. Sfaturile mai mult sau mai puţin binevenite din partea familiei, discursul medical cu doua tăişuri care pe de o parte încurajează alăptarea, pe de alta subliniază diferitele inconveniente sau patologii, toate acestea alimentează neîncrederea femeii în forţele proprii şi reverberează puternic creând ideea că nu poate alăpta.

În timp ce femeia aşteaptă să vadă trezindu-se în ea plăcerea dată de instinctul matern care pare atât de natural oricui, şi de aici să se dezvolte o omniscienţă şi infaibilitate, ea descoperă că nu poate face asta decât cu mare greutate. Atunci caută printre persoanele în care are încredere confirmări ale acţiunilor ei, doreşte să audă că acţionează bine, cere multe păreri (care de cele mai multe ori se dovedesc contradictorii, cum deja am menţionat, pentru că, se ştie, nu există "reţete", nu putem vorbi de o singură cale, cea corectă), iar toate aceste lucruri nu fac altceva decât să o deruteze. Ca reacţie, femeia nu încearcă să-şi asculte instinctele, să privescă spre ea însăşi, spre prunc, ci se apleacă febril către literatură de specialitate (puericultură), şi ea adesea contradictorie. Cireaşa de pe tort o reprezintă adesea modul în care o femeie, deja mamă, în momentul în care este solicitată pentru o părere sau un sfat, să răspundă mamei neexperimentate, dar care se încrede în ea. Dacă această femeie, mai degrabă decât a-i spune care crede că e reţeta infailibilă o informează asupra modului în care, din punctul ei de vedere a găsit o soluţie, tânăra mamă se simte autorizată ea însăşi să inventeze răspunsuri convenabile pentru ea legate de nou-născut şi să se simtă o mamă potrivită pentru acesta.
Cum se câştigă această încredere

Pentru a câştiga încrederea în sine care este una extrem de preţioasă în bunul demaraj (ca şi în continuarea) alăptării este importantă o informare prealabilă; asigurarea pe cât este posibil ca toate condiţiile naşterii să ofere siguranţă şi încredere în forţele proprii; să ştie unde să se informeze, cui să ceară ajutor avizat în caz de nevoie; să aibă încredere în bebeluşul său.

Studiile de piaţă din Brazilia pentru a se găsi mesajele eficace pentru promovarea alăptării au arătat că mesajul tradiţional după care "E mai bine să alăptezi" s-a dovedit contraproductiv : cea mai mare parte a femeilor sunt deja convinse de asta, dar când se iveşte o problemă, acestea se simt neputincioase. Mesajele eficace sunt cele care explică faptul că multe femei s-au confruntat cu probleme asemănătoare şi că le-au putut depăşi, mai mult, au continuat alăptarea pentru încă multe luni. Acest tip de mesaje sunt eficiente în creşterea încrederii în sine.

În aceste situaţii se confirmă rolul unei asociaţii ca LLL (La Leche League) care, prin experienţa ei şi prin recunoaşterea internaţională, este deţinătoarea celor mai vaste cunoştinţe în materie de alăptare, oferind ajutor de la mamă la mamă, neerijându-se în expert, în specialistul care ştie şi spune "tot ceea ce trebuie să faci". Din contră, bazându-se pe experienţele a sute de mii de mame, această ligă caută să redea mamei şi tatălui rolul de "experţi" în ceea ce priveşte propriul copil, spunându-le: observaţi-vă copilul, adaptaţi-vă lui, respectaţi-i ritmul, numai voi stiţi cel mai bine ce este bun pentru el.

Indiferent de caracterul bebeluşului vostru, veţi putea ajunge la această încredere. Va fi, cu siguranţă, un drum lung, dar ceea ce contează este că veţi putea fi mândre că aţi ştiut să răspundeţi nevoilor bebeluşului vostru şi vă veţi umple de încântare că simţiţi că oferiţi şi că vi se oferă. Nu îi ascultaţi pe cei care vă sugerează să urmaţi reguli, în loc să vă urmaţi bebeluşul.

Contrar a tot ceea ce se afirmă adesea, a promova alăptarea exclusivă pentru primele 6 luni nu înseamnă un regres al civilizaţiei, ci un demers cu totul nou, capabil să dea femeii încredere în sine şi să creeze o nouă generaţie, aceea a "bebeluşilor erei colostrale".

Merită, nu-i aşa?


miercuri, 27 ianuarie 2010

Nature,Nurture and the Power of Love-Bruce Lipton(cu subtitrare in romana


Anti = contra; bios = viata; (care se opune vietii)

Antibiotic - medicament care impiedica dezvoltarea anumitor microorganisme. in prezent sunt cunoscute peste o suta de tipuri de antibiotice, dar numai unele se folosesc in medicina deoarece antibioticele sunt daunatoare nu numai pentru microorganisme, dar si pentru organismul uman.
Mult timp, unii si in prezent, au parerea ca antibioticele sunt un remediu contra tuturor bolilor si se intrebuinteaza la cel mai mic semn al unei infectii. Astazi este demonstrat ca antibioticele au efect nociv asupra organismului uman. De la puternice rectii alergice provocate de aceasta clasa de medicamente la efecte toxice ce pun in pericol viata pacientilor care le folosesc, cum ar fi:

  • Streptomicina - ototoxicitate cu tulburari de echilibru, hipoacuzie, surditate ireversibila;
  • Clortetraciclina - complicatii la nivelul tubului digestiv;
  • Cloramfenicol - leucopenie, trombopenie, anemie aplastica, nevrita optica;

Antibioticele asupresc functiile vitale a celulelor care produc proteine, din aceasta cauza la mamele care au primit antibiotice in timpul sarcinii au nascut copii cu anomalii sau alte dereglari la diferite aparate si sisteme, uneori incompatibile cu viata. Dar si nou-nascutul poate suferi daca primeste laptele matern cu antibiotice. Toate antibioticele au efecte nocive asupra mamei si copilului:

  • Copiii, mamele carora au primit ciclofosfamide, sufera de dereglarea structurii oaselor, ramolisment osos.
  • Aminoglicozidele si tetraciclinele - lezeaza oasele si dintii copiilor.
  • Streptomicina - efect negativ asupra creierului copiilor si asupra centrului vorbirii.
  • Penicilina - la 16% din copii provoaca alergie.
Sunt numai cateva exemple de efecte nocive ale antibioticelor asupra organismului uman. Dar antibioticele produc dependenta. Pacientul care dupa un tratament cu antibiotice starea de sanatate s-a ameliorat favorabil are tendinta repetarii lui din propria initiativa la cel mai mic semn de boala, ca;teodata treca;nd la altele mai periculoase din care cauza organismul poate ceda.
Datorita antibioticelor si altor medicamente organismul uman va avea de suferit in urma cresterii rezistentei microbilor la medicamente. Dupa unele prognoze dupa 2012 multe din medicamente de succes azi, nu vor mai avea acelasi rezultat, din cauza rezistentei.
in prezent medicii din toata lumea sunt ingrijorati pentru ca bolile care se tratau cu succes cu antibiotice in trecut au inceput sa puna probleme de tratament. in decursul timpului microbii au dezvoltat imunitate si s-au diversificat. S-a modificat simptomatologia, tabloul clinic si nu cedeaza la antibiotice (ex.: tuberculoza, meningita, pneumoniile ...), prin urmare se impune schimbarea dozajului sau a antibioticului cu unul mai puternic.

De mentionat ca inca nu se cunosc toate efectele nocive ale antibioticelor. Dar nu este exclus sa apara noi informatii in viitor.

Deocamdata antibioticele rama;n medicamentele de electie pentru tratamente in unele afectiuni, dar se indica folosirea lor rationala si responsabila in interesul sanatatii pacientului.
Antibioticele sunt indispensabile in endocardita infectioasa, pielonefrita, pneumonii, otita, abcese etc .Netratarea acestor afectiuni cu antibiotice duc la complicatii majore.
Cu antibiotice nu se trateaza infectiile respiratorii acute de etiologie virala, gripa, hepatitele, s.a.
O parte din pacienti pe parcursul tratamentului cu antibiotice dupa o evolutie favorabila isi intrerup tratamentul din propria initiativa, dorind minimalizarea efectelor nocive a antibioticele. Ceea ce este total gresit, se impune respectarea cu strictete indicatiile medicului. Boala poate reaparea sau acutiza. La un tratament repetitiv cu acelasi antibiotic, nu-si vor mai face efectul, impuna;nd cresterea dozei sau schimbarea antibioticului.

Nu toate medicamentele antibacteriene sunt antibiotice. Antibioticele sunt produse de microorganisme. Substantele medicamentoase ca sulfanilamide (biseptol, furazolidon, metronidazol, s.a.) nu sunt din clasa antibioticelor, ele difera prin mecanismul si efectul lor asupra microbilor in organismul uman.
Nu este demonstrat ca alergiile la antibiotice se transmit genetic.

articol preluat de pe :

Recompensa şi lauda: morcovul otrăvit Autor: Robin Grille

Recompensa şi lauda: morcovul otrăvit
Autor: Robin Grille

Tradus de Iulia Bălaşa

(Multumiri juliasm:)

Dăm copiilor îngheţată dacă sunt "cuminţi", ciocolată dacă păstrează liniştea, steluţe aurii dacă îşi mănâncă verdeţurile, chiar şi bani, dacă iau note bune la şcoală. Îi lăudăm cu gratificarea "băiat cuminte" sau "fată cuminte" dacă fac ceva ce ne mulţumeşte pe noi. Pentru părintele modern, conştient de efectele acţiunilor sale, metodele de disciplinare precum bătaia şi umilirea sunt învechite. Pedeapsa este uitată, recompensa este de actualitate. De ce să folosim băţul, când, mai bine, putem învăţa copilul folosind un morcov?

Propaganda de ultimă generaţie în sprijinul recompensei şi lăudării copiilor pentru ceea ce numim “purtare bună” a câştigat o popularitate masivă. “Găseşte ceva bun în ceea ce a realizat copilul tău şi recompenseaza-l!” ne spun cărţile şi seminariile despre “cum ar trebui să…”. Psihologii de pretutindeni recomandă tratamente gen “schema steluţei” pentru a schimba comportamentul copilului. Acest curent aparţine unei şcoli particulare a psihologiei - behaviorismul- a cărei gândire domină frecvent marea parte a curentului psihologic principal şi a teoriei educaţionale.

Există destule dovezi că, pe termen lung, sistemul recompensator este ineficient. De fapt acest obicei ale recompensării şi al laudei pentru comportamentul “bun” al copiilor noştri este atât de obişnuit, încât aproape nimeni - până de curând - nu a pus la îndoială validitatea sa. A lăuda sau a recompensa copiii este rostul general evident al grijii părinţilor “buni”, nu-i aşa? Cine s-ar îndoi că este bine să aducem laude copiilor sau să-i recompensăm când aceştia acţionează pe placul nostru?

Metoda “laudă şi recompensează” este, în mod absolut, grozavă, devreme ce este recomandată de către cele mai multe descoperiri metodice şi ingenioase pe care banii le pot cumpăra. În realitate, ea îşi are originea în munca psihologilor care au descoperit că pot antrena şoareci să alerge prin labirinturi, porumbei să ciugulească nasturi coloraţi şi câini să saliveze la auzul sunetului clopoţelului ce anunţă cina - impunându-le un orar controlat al recompenselor. Curând, psihologii au devenit entuziasmaţi de ideea controlării oamenilor, aplicând şi în cazul nostru aceleaşi principii care funcţionează în cazul animalelor. Imaginaţi-vă entuziasmul lor când au realizat că recompensa funcţionează la fel de bine în cazul oamenilor ca şi în cel al şoarecilor, porumbeilor sau al câinilor. Tehnicile psihologice moderne, care ne arată cum să acţionăm, ne-au făcut capabili să manipulăm comportamentul copiilor, gândurile şi emoţiile lor în acelaşi fel în care putem învăţa o focă, cu câteva sardine şi puţină măgulire, să ţină în echilibru o minge pe nas.

O singură problemă, totuşi. Nu ţinem cont în mod deosebit de calitatea relaţiei pe care o dezvoltăm cu un şoarece de laborator. Nu suntem preocupaţi de dezvoltarea stimei de sine a rozătoarelor, de simţul lor de autonomie sau independenţă, nici nu ţipăm de bucurie dacă şoarecele va fi interesat să încerce labirinturi mai mari şi mai bune, din propria sa iniţiativă, cu mult după ce noi am încetat să-l mai răsplătim cu tablete mici de mâncare. Şi aici, aşa cum mulţi dintre experţii noştri n-au reuşit să ne spună, este punctul în care întreaga construcţie fantezistă “recompensează, laudă şi consolidează” se rupe în bucăţi.

Am fost învăţaţi că ar trebui să ne lăudăm şi răsplătim copiii tot mai mult. Ce ar putea fi în neregulă cu acest lucru? La suprafaţă, lauda pare minunată - cheia copiilor de succes! Spargeţi această aparenţă şi rezultatele vor putea fi privite foarte diferit.
Dar recompensele îmbunătăţesc comportamentul şi performanţa, nu-i aşa?

Aşa ne-am gândit şi noi. Oricum, când steluţele aurii ori jeleurile încetează a mai veni, comportamentul pe care încercăm să-l întărim tinde să piară încetul cu încetul. Copiii care au crescut aşteptând recompense se pot simţi frustraţi când acestea nu mai vin. Iar acest lucru le scade perseverenţa. Sunt nenumărate dovezi că, pe termen lung, sistemul recompensei este ineficient.

Contrar mitului popular, există multe studii care ne arată că, atunci când copiii aşteaptă sau anticipează recompense, obţin rezultate mult mai slabe. Un studiu a relevat că studenţii îşi îndeplineau sarcinile nemotivaţi, atunci când li se ofereau bani pentru note mai bune. Un set de studii israelo-americane arată că sistemul recompensei suprimă creativitatea studenţilor şi, în general, sărăceşte calitatea muncii lor. Recompensele pot ucide creativitatea, deoarece ele descurajează asumarea riscurilor. Când copiii sunt cramponati să obţină recompense, tind să evite provocările, pentru a “juca la sigur”. Ei preferă să realizeze minimum-ul solicitat pentru a-şi primi premiul.

În continuare voi exemplifica greşeala pe care am făcut-o crezând în recompense, bazate pe beneficii ce apar doar la suprafaţă. Când o companie americană de fast-food a oferit copiilor premii în mâncare pentru fiecare carte citită, rata cu care se citea a luat avânt. Acest lucru, în mod sigur, pare încurajator - la prima vedere. La o inspecţie mai atentă, s-a demonstrat că micii cititori selectau cărţi mai scurte şi, de aceea, testele care evidenţiau înţelegerea textelor au devenit apăsătoare. Ei citeau pentru mâncarea fast-food, în loc să citească pentru plăcerea proprie, interioară, de a citi. Între timp, cititul în afara şcolii (situaţie în care lipseşte recompensa) a scăzut. Există multe alte studii care arată că recompensele pot spori substanţial activitatea, dar sufocă entuziasmul şi ucid pasiunea. Indivizii care anticipează recompensele îşi pierd interesul pentru activităţile care ar fi fost, altfel, atractive pentru ei. Se pare că, cu cât ne dorim mai mult o recompensă, cu atât mai mult ajungem să ne displacă ceea ce trebuie să facem pentru a o obţine. Activitatea care ni se cere stă în calea mult râvnitului premiu. Ar fi fost mai inteligent să dăm copiilor cărţi mult mai interesante, de vreme ce există o mulţime de probe că activitatea ce oferă plăcere intrinsecă este cea mai bună motivaţie şi cel mai bun motor al performanţei. Folosirea laudei sau a recompensei nu îi face pe copii să se simtă mai bine sprijiniţi. Îi face să se simtă evaluaţi şi judecati.
Pot recompensele şi laudele prejudicia relaţia dintre noi şi copiii noştri?

Nu te-ai fi gândit că lucrurile pozitive pe care i le spui copilului tău despre el sau ea pot fi la fel de distructive ca şi etichetările negative. Dar sunt momente când acest lucru este adevărat. Mulţumită progreselor moderne în ştiinţa comportamentală, abilitatea noastră de a seduce sau de a manipula copiii (şi animalele! şi adulţii!) să facă ceea ce vrem noi a ajuns, treptat, tot mai sofisticată. Dar costul manipulării prin recompensă a fost mare. Mai jos sunt listate zece moduri în care recompensele şi laudele pot prejudicia relaţia noastră cu micuţii.

1. Recompensele şi laudele condiţionează copiii să caute aprobare; ei sfârşesc făcând lucruri pentru a impresiona, în loc să le facă pentru ei înşişi. Astfel, dezvoltarea motivaţiei intrinseci poate fi blocată, iar copiii devin dependenţi de opiniile din afară. Când copiii obişnuiesc să primească ceva bun în schimbul prestării unei activităţi, caută mereu să satisfacă, fiind întreţinuţi de “şocurile” pozitive. Recompensele şi laudele pot crea un fel de comportament de dependenţă: copiii pot fi dependenţi de recunoaştere, pierzând astfel contactul cu simpla bucurie de a face ce le place. La fel, mulţi dintre noi suntem dependenţi de prestigiu: devenim deprimaţi când admiraţia încetează să mai vină. În loc să facem ceea ce facem de dragul acţiunii, suntem în căutarea aprecierilor linguşitoare sau a încurajărilor şi, când aplauzele se sting, ne scufundăm în disperare. A da recompense sau laude poate fi un formator de obiceiuri. Aceasta, deoarece, cu cât folosim mai multe recompense, cu atât suntem nevoiţi să le folosim în continuare pentru a menţine copiii motivaţi. Lauda nu poate crea o asigurare personală pentru comportamentul “bun” sau pentru performanţă. Ea doar creează convingerea “justificată” pentru a căuta un premiu.

2. Unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face este să premiem potenţialul unui copil. Aclamaţii precum “Ştiu că poţi s-o faci!”, “Te descurci tot mai bine!”, “Ştiu că îl ai în sânge! Vei ajunge acolo!” sună încurajator la suprafaţă. Dar aceste complimente sunt încărcate cu aşteptarea noastră ca micuţii să-şi îmbunătăţească într-un fel performanţa. Aceste lucruri spun copilului că există o ţintă pe care trebuie s-o atingă, cu alte cuvinte, să obţină un “bravo!” întreg.

3. Recompensarea copiilor “înţelegători” se află în corelaţie cu pedepsirea nesupunerii lor. Seducţie în locul tiraniei. Multe studii ne arată că părinţii care folosesc mai multe recompense folosesc de asemenea mai multe pedepse, ei fiind mai degrabă autocraţi. Lauda este partea dulce a ocrotirii parentale autoritare. Reduce relaţia copil-părinte la una de tip controlor-controlat. Astfel se explică de ce, tot mai vicleni - sau mai puţin naivi -, copiii simt ceva “lipicios” în laudă; îi face să se simtă binevoitori. Lauda le aminteşte că cel care le-o dă are putere asupra lor. Le diminuează simţul autonomiei şi, ca şi bătaia uşoară pe cap, îi ţine mici.

4. Între timp, cel care oferă lauda joacă rolul evaluatorului, judecând ce merită lăudat şi ce nu. Asta îi face, într-un fel, înspăimântători pentru copil. Folosirea laudei sau a recompensei nu-i face pe copii să se simtă sprijiniţi. Îi face să se simtă evaluaţi sau judecaţi. Deşi “Băiat cuminte!” sau “Fetiţă cuminte!” este o judecată pozitivă, este, totuşi, o judecată făcută de pe o poziţie superioară şi, în final, alienează copilul.

5. Tot mai perspicace, copiii pot sesiza corect actul de manipulare. Ei sunt atenţi la noi, consideră că lauda noastră face parte dintr-o maşină de calculat şi nu sunt uşor de păcălit prin tactici seductive. În particular, când lauda este o tehnică pe care am învăţat-o dintr-o carte sau vreun seminar, este ca şi cum ar veni de-a curmezişul, ca falsă şi premeditată. Lauda şi recompensa, ca mijloace de a flata, pot fi “mirosite” în eforturile noastre de a controla, ducând astfel la pierderea respectului copilului nostru.

6. Copiii, la fel ca şi adulţii, simt repulsie, în mod natural, faţă a fi controlaţi. Noi toţi dorim să creştem, având scopul auto-definirii ca personalitate complexă. De aceea, lauda poate determina împotrivire, de vreme ce ea încalcă dezvoltarea simţului de autonomie al copilului.

7. Recompensa pedepseşte, deoarece copilului îi sunt oferite recompensa, lauda sau aprobarea doar dacă el sau ea “face ce este bine”. De altminteri, copilul obişnuit să fie recompensat începe să se simtă prost dacă “premiul” nu vine. Nimic nu îl face mai mult pe copil să resimtă că este învins decât a pierde o recompensă pe care el este condiţionat să o aştepte. Înăuntrul fiecărui morcov se află o nuia.

8. Când copiii sunt mituiţi cu recompense pentru purtarea “bună”, curând ei vor învăţa cum să ne manipuleze, la rândul lor, oferind partea care este aşteptată de la ei. Se prind de ce anume trebuie să facă pentru a primi “bunătăţile” de la noi: aprobare, îngheţată, orice. Devin în mod superficial supuşi, făcând orice este nevoie pentru a ne flata sau a ne impresiona, în timp ce onestitatea lor are de suferit. În definitiv cine vrea să fie onest sau real cu o persoană care îl evaluează? Odată ce relaţionarea se reduce la o manipulare mutuală, în loc să rămână autentică, se creează premizele unor relaţii manipulative şi incorecte în viitorul de adult. Manipularea erodează funcţiile încrederii mutuale, ale vulnerabilităţii şi transparenţei, care sunt vitale sănătăţii relaţiilor intime. Ca rezultat al manipulării timpurii, creştem încercând din răsputeri să satisfacem sau învăţăm să ne folosim şiretlicurile pentru a impresiona, pentru a obţine “bombonica” - plătind pentru asta cu naturaleţea sinelui. Dezvoltăm un sine inventat sau fals, care ne deformează relaţiile cu alţii.

9. În rândul fraţilor sau în clasă, sistemul recompensei creează competiţie, gelozie, invidie şi neîncredere. Recompensele sau laudele pentru performanţa “bună” reprezintă o ameninţare a cooperării sau colaborării.

10. Lauda poate face copiii să se simtă furaţi. Dacă jinduim noi înşine după admiraţie, putem greşi, uneori, obţinând-o prin intermediul realizărilor copiilor noştri. Îi folosim pentru a ne reabilita mândria sau stima de sine rănită. Ei simt dacă îi recompensăm pentru că ne-au făcut să ne simţim bine în legătură cu persoana noastră. Acest lucru îi deposedează de sentimentele lor pozitive vizavi de persoana lor; recompensa noastră poate acţiona ca o ploaie în timpul picnicului lor. Unii copii refuză să producă ceea ce se pricep foarte bine să facă în mod natural, deoarece le repugnă să fie mâncaţi din ochi de părinţii lor. Aprecierea este diferită de recompensă, deoarece nu este manipulativă.
De ce sunt lauda şi recompensele atât de populare?

Recompensele sunt o cale uşoară de scăpare; este mult mai uşor decât a încerca să înţelegi de ce copilul nu este “cuminte”, aşa cum multora le place să spună la repezeală. De exemplu, de ce să ne obosim să căutăm şi să acceptăm motivul real pentru care un copil refuză să meargă la culcare atunci când ne convine nouă (îi este frică, se simte singur, îi este încă foame? etc.), dacă putem, mai simplu, să-l recompensăm cu un fleac pentru că se culcă la timp? Pare mai simplu să ne eschivăm de la a rezolva problema în cauză folosind mita. Acest lucru transmite copilului mesajul clar că nu suntem interesaţi de ceea ce simte el. Şi mai rău, riscăm să neglijăm o problemă emoţională serioasă. Recompensele şi lauda pot fi o păcăleală nimerită pe moment, dar care să ignore copilul ca persoană integră.

Recompensele acţionează bine în sensul de a-i determina pe copii să facă ceva ce, în mod obişnuit, n-ar face, pentru un scurt timp doar. Această modificare imediată a comportamentului ne recompensează şi ne menţine dependenţi de fi mereu recompensaţi. Consecinţele negative ale acestui sistem nu se materializează decât mai târziu, aşa că nu îl socotim drept vinovat pentru multe probleme din viitor.
Dar copiii au nevoie de recunoaştere şi feedback pozitiv. Ce putem face în loc să-i lăudăm?

Adesea vrem să ne exprimăm încântarea şi aprecierea pentru copiii noştri, pentru ceea ce sunt ei ca individualităţi şi pentru lucrurile extraordinare pe care le fac. Aprecierea este diferită de laudă pentru că nu este manipulativă. Lauda manipulativă, opusă expresiilor spontane ale aprecierii şi ale recunoaşterii, este încărcată cu aşteptarea ascunsă ca micuţul să repete actul recompensat. Mulţi copii pot simţi asta; pot simţi diferenţa dintre recunoaşterea veritabilă şi o strategie deliberată de a le întări comportamentul. Deci, cum le transmitem copiilor feedbackul nostru pozitiv?

A evita lauda şi recompensa nu înseamnă a ne reţine dragostea şi încântarea pe care le simţim pentru copiii noştri, nici dorinţa noastră instinctuală de a-i încuraja - în nici un caz! Este perfect posibil să ne alăturăm copiilor în a-şi sărbători fiecare pas al descoperirii, fără a fi manipulativi. Urmează câteva sugestii despre cum am putea aprecia şi încuraja, spre mulţumirea tuturor, evitând să folosim recompensa.
Ajutaţi-vă copilul să se concentreze pe plăcerea sa personală izvorâtă din acţiunea sa.

În loc să vă dezorientaţi copiii cu felicitările, ar fi mai bine dacă ei s-ar concentra pe plăcerea interioară pe care o obţin din realizarea lor. Copiii sunt, în mod natural, însetaţi să realizeze, să înveţe şi să cucerească. Ei sunt născuţi cu o ardoare insaţiabilă de a realiza ceva şi fiecare cunoştinţă ori aptitudine nouă îi umple de încântare. Aceasta este motivaţia intrinsecă, ce asigură cel mai bun combustibil pentru perseverenţă şi învăţarea pe termen lung. Când vă vedeţi copilul că face ceva nou, ar fi o încurajare şi un sprijin extraordinar să spuneţi ceva de genul: “ Mi se pare că îţi place acest lucru!” sau “Cum te-ai simţit făcând asta?”, “Mă bucur că ai făcut acest lucru, arăţi fericit cu tine însuţi!”.
Ajutaţi-i să se auto-evalueze.

De câte ori este posibil, este o idee bună să-l întrebaţi pe copil despre propria lui auto-evaluare. De exemplu: “Cum îţi apreciezi desenul?”, “Eşti mulţumit cum se potriveşte această piesă în puzzle?”.
Întrebaţi-i despre experienţele lor interioare.

Cereţi copilului, de exemplu, să vă citească o poveste pe care tocmai a compus-o. După ce îi împărtăşiţi ce trăiri v-a provocat povestea, aţi putea să-l întrebaţi: “Ce părere ai despre povestea pe care ai scris-o?”, “Cum te-ai simţit în timp ce o scriai?”, “Ţi-a plăcut s-o povesteşti?”, “Cum ţi-au venit ideile pentru poveste?”. Sunt puţine alte lucruri mai bune pentru stima de sine a copilului şi mai bogate pentru relaţia cu el decât interesul tău pentru lumea lui interioară, pentru sentimentele şi a imaginaţia sa.
Folosiţi afirmaţiile la persoana I, în loc de a-l eticheta pe copil.

Aprecierea voastră îl atinge pe copil mult mai profund când este exprimată în termenii sentimentelor tale. De exemplu, “Îmi plac culorile pe care le-ai ales” sau “Îmi place cum ai cântat cântecul!” - în loc de: “Ce pictor bun eşti!” sau “Ia uite ce cântăreţ bun eşti!”. Evită afirmaţiile prin care etichetezi, precum: “Eşti băiat bun pentru că ai împărţit din jucăriile tale!”. Spune, în schimb: “Îţi mulţumesc că ai împărţit jucăriile cu prietenul tău, l-ai făcut să se simtă bine, şi eu, de asemenea.”. Concentraţi-vă pe propriile sentimente, nu pe o etichetă moralizatoare.
Comentaţi comportamentul, nu persoana.

Feedback-ul şi recunoaşterea sunt, în mod sigur, importante. Imaginează-ţi că fiul/fiica ta tocmai ţi-a interpretat o piesă nouă pe care a învăţat-o la pian. În loc să spui: “Ce pianist bun eşti!”, ai putea să-i comunici cât de mult ţi-a plăcut piesa. Cel mai bine, fii concret. Spune-i ce anume ţi-a plăcut în interpretarea sa (pasiunea sau emoţia, melodia frumoasă, atenţia cu care a cântat, simţul ritmului etc).
Cum ştim când anume sunt manipulative afirmaţiile noastre pozitive?

În sfârşit, problema nu este despre alegerea perfectă a cuvintelor sau cât de mult sau când să facem comentarii pozitive. Când faci un lucru bun având motive greşite, toată acţiunea ta se termină prin a ajunge un lucru greşit. De vreme ce problema este una de intenţie, nu există altă cale decât să devii un examinator bun al propriilor tale motive. Acest lucru necesită practică, curajul şi onestitatea de a-ţi privi interiorul. Când faci un comentariu pozitiv la adresa copilului tău, încerci să-l seduci pentru a-ţi face pe plac din nou, pentru a-i face pe mama şi pe tata mândri? Sau eşti, pur şi simplu, bucuros să-ţi vezi copilul reuşind ceva ce-i face plăcere, delectându-te cu felul său de a fi? Aici avem un paradox: ceea ce nu este făcut cu intenţia de a întări, ci doar de a “conecta” în chip fericit, are cea mai mare capacitate de consolidare.
Este lauda întotdeauna bună?

Nu este nevoie să ne punem căluş la gură, lauda este minunată când nu este folosită pentru a manipula. De exemplu, recompensa nu ar trebui promisă înainte, nici garantată de fiecare dată când copilul tău face ceva ce ţie îţi place. Feedback-ul pozitiv este cel mai bun pentru relaţia ta cu copilul atunci când este oferit spontan, când izvorăşte din suflet, nu ca o mişcare deliberată, cu scopul de a obţine mai departe ce vrei de la copil.

Recompensa şi lauda sunt obiceiuri adânc înrădăcinate, cu note particulare, în funcţie de modul în care cei mai mulţi dintre noi au fost crescuţi şi educaţi. S-ar putea să necesite mai mult exerciţiu pentru a le înlocui cu aprecierea şi recunoaşterea, dar ultimele amintite asigură sentimentul împlinirii şi vă pot apropia mai mult de copil.

Copiii pot fi determinaţi, cu siguranţă, să facă ceea ce nu vor sau nu le place să facă, oferindu-le aprobarea, lauda ori alte recompense. Dar acest lucru nu-i face fericiţi. Fericirea poate fi câştigată doar realizând acel ceva ce le oferă recompense intrinseci, fără aplauzele celorlalţi. Dorim ca ei să devină dependenţii de recompense, servilii din mulţime, avizii de recunoaştere de mâine, sau ne dorim pentru ei să fie automotivaţi, încrezători în ei înşişi, urmărindu-şi propriile interese? Dacă ultima parte este ceea ce vă doriţi, atunci soluţia nu este să-i recompensaţi, ci să-i apreciaţi. La şcoală, când sarcina de lucru este ea însăşi interesantă, plăcută, plină de înţeles şi relevanţă, se obţin rezultate mult mai bune decât le poate obţine sistemul recompenselor pentru a îmbunătăţi atât calitatea, cât şi angajamentul copilului faţă de muncă.

Copiii se nasc cu o enormă dorinţă de a învăţa. De asemenea, au capacitatea interioară pentru onestitate, empatie şi consideraţie. Aceste calităţi se evidenţiază ţinând cont de călăuzirea dată de noi, de rolul nostru de model şi de aprecierea noastră. Recompensele şi lauda pentru “buna” purtare sau “performanţa bună” le stau pur şi simplu în cale.

Robin Grille este psiholog in Sydney, Australia. Este autorul cărţilor "Parenting for a Peaceful World" şi "Heart to Heart Parenting". Îi puteţi citi lucrările pe adresa

marți, 26 ianuarie 2010

Pufuletii. Ce este un pufulet si locul sau in viata copilului

Pai ce sa fie un pufulet? Este a suta parte dintr-o punga cu pufuleti.... Sau mai poa sa fie o chestie uscata facuta din malai,sare si apa(asta in varianta ideala), la care se mai pot adauga niste e-uri. Aceste e-uri sunt adaugate cu un scop bun: sa ii faca mai colorati, sau mai gustosi, sau sa ne faca sa credem ca am manca pizza , cascaval si altele... A, si mai au un scop ascuns(e-urile) si anume sa ne faca pe noi sa ii cumparam pe motiv ca ar fi gustosi, ca ar tine de foame, sau chiar ne-ar aduce un aport de cele trebuincioase pentru ca organismul nostru sa se dezvolte si sa functioneze normal.

Imi aduc aminte de pufuletul comunist... Mama ce bun mai era.... De atunci nu a mai gasit nimeni reteta miraculoasa... Sau mi s-au smecherit mie papilele gustative de cand au dat de democratia alimentelor?

Ce mi-a venit sa ma leg de pufulet? Pai neintelegerea locului sau in societatea de azi... Observ ca de cand un copilas incepe sa-si manifeste dorinta de a apuca ceva si duce la gura i se dau in mana pufuleti. Te duci in parc, toti copiii mananca pufuleti. Si al tau(copil)? Al tau devine frustrat, pentru ca toti copiii mananca pufuleti si el nu.
Si atunci ma intreb este pufuletul important in dezvoltarea fizica si psihica a unui copil ?

Si ma mai intreb de ce copiii mananca zilnic pufuleti? Pentru a se hrani? Pentru a satisface "pofte"? Pentru a inlocui mancarea pe care au refuzat-o la masa de pranz cu gandul la pufuletii care vor veni?

Oare al meu copil va ramane cu sechele(ascunse) ca nu a beneficiat de pufuleti?

Hmm.... Mi se pare ca este alimentul national adoptat cu mandrie de tot romanul si transmis din generatie in generatie... Cu cat mai devreme, cu atat mai bine....