Alăptarea - încrederea în sine, cum se pierde, cum se câştigă? Autor: Claude Didierjean-Jouveau

Alăptarea - încrederea în sine, cum se pierde, cum se câştigă?
Autor: Claude Didierjean-Jouveau

Tradus de Cristina Vasile

Dacă vom studia istoricul alăptării, vom descoperi cu uimire lipsa încrederii în capacitatea femeii de a hrăni copilul exclusiv cu laptele matern încă din Antichitate.

Cu excepţia poate a popoarelor primitive, alaptarea exclusivă nu a fost niciodata o regulă: refuzul de a oferi colostrul, considerat "lapte rău", administrarea, încă din primele zile, a unor complemente alimentare considerate ca dând "forţă" copilului, făcîndu-l mai puternic (apă, miere, zahăr, ceaiuri, diferite fierturi).

Cu două secole înainte de Cristos, în India, medicina ajurvedică recomanda mierea şi untul purificat în primele patru zile, în timp ce colostrul era aruncat. În Afganistan, colostrul era înlocuit de ierburi amare, dulciuri şi seminţe de isop. În Japonia, în primele trei zile se dădea un elixir numit jumi gokoto, preparat dintr-un anumit număr de ierburi şi rădăcini. Numărul ingredientelor varia în funcţie de castă: pentru bebeluşii din păturile bogate se foloseau câte 10, pentru cei săraci - numai 5.

În zilele noastre e un adevăr uşor de probat, suficient de privit rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1993): La 3/4 luni, alăptarea exclusivă se prezintă astfel: 2 % în Nigeria, între 2-5% în Ghana şi Senegal, (dar 84% în Burundi), 13 % în Tunisia, 7 % în satele braziliene, 12 % în Pakistan, 10 % în Yemen, 36% în Indonezia, 13 % în Sri Lanka. Fără a da cifre pentru Franţa, s-ar părea că acestea se "învecinau" cu zero ...
De ce un astfel de fenomen?

Este evident că apariţia formulelor lactate relativ "sigure" n-au făcut decât să amplifice fenomenul, dar nu l-au creat. Atunci, de unde apare el?

Am putea să găsim numeroase explicaţii atât socioculturale cât şi psihologice. Înainte de toate, dorinţa de a se diferenţia de animal (aşa cum auzim unele femei: " Eu nu sunt o vacă") şi, în acest sens, completarea cu formulă lactată ar reprezenta o marcă a civilizaţiei, a umanului. Apoi, o teamă/gelozie a femeii, a puterii sale asupra copilului, aceasta oricum considerând că a purtat fătul timp de 9 luni. De unde bunăvoinţa tatălui, şi în general a terţilor, de a se amesteca în această relaţie(cum spun unii: "Tatăl trebuie să-şi ocupe poziţia de tata, dându-i copilului biberonul").

Este evident că naşterea şi sosirea bebeluşului (mai ales la primul copil) înseamnă pentru fiecare femeie o anumită perioadă de criză, de bulversări, de incriminări, ceea ce în mod normal creează îndoială în capacitatea de a alăpta şi naşte angoasa la gândul că ea singură ar trebui să-i asigure vieţuirea acestei fiinţe nou-născute. Chiar condiţiile de naştere în epoca noastră determină o lipsă de încredere a femeii în propriile forţe, aceasta neputând să conteze pe acestea, mai mult de -atât să mizeze exagerat pe medicamente şi diferite instrumente. Însă folosirea biberonului şi a laptelui praf, produse "exterioare" femeii par a fi paşi logici.

Cel mai adesea, realitatea nu corespunde cu ceea ce şi-au imaginat, fie că vorbim despre elemente pozitive sau negative. Unele femei reuşesc să se organizeze, să se sincronizeze cu situaţia, altele rămîn într-o dezorganizare mai mult sau mai puţin gravă. Şi atunci cum se poate alăpta cu succes când contextele sunt atât de diferite?
Ce subminează totuşi încrederea

Femeia, în momentul în care are atâta nevoie de înţelegere, să fie înconjurată şi protejată, când ar trebui să fie asigurată de capacităţile şi competenţele ei, exact atunci se manifestă o atitudine contrară care o destabilizează şi o fac să se îndoiască de faptul că ar putea alăpta.

Înainte de toate, biberonul, "oferit" aproape sistematic prin diferite surse (publicitate, exemplul personal, familie etc) nu doar că poate crea probleme de alăptare (îngreunând instalarea lactaţiei, sânul nefiind stimulat corespunzător, şi provocând nou-născutului confuzia sân-tetină), dar, mai ales, transmite un mesaj implicit: "Oricum, nu eşti capabilă să-ţi alăptezi exclusiv copilul". Toate regulile rigide, care sugerează numărul şi durata alăptării, toate gadgeturile care creează senzaţia că sunt indispensabile, toate acestea împiedică demarajul bun, sănătos al alăptării, facându-l enervant, plictisitor, iar pe mamă dependentă de un anumit instrument sau obicei. Sfaturile mai mult sau mai puţin binevenite din partea familiei, discursul medical cu doua tăişuri care pe de o parte încurajează alăptarea, pe de alta subliniază diferitele inconveniente sau patologii, toate acestea alimentează neîncrederea femeii în forţele proprii şi reverberează puternic creând ideea că nu poate alăpta.

În timp ce femeia aşteaptă să vadă trezindu-se în ea plăcerea dată de instinctul matern care pare atât de natural oricui, şi de aici să se dezvolte o omniscienţă şi infaibilitate, ea descoperă că nu poate face asta decât cu mare greutate. Atunci caută printre persoanele în care are încredere confirmări ale acţiunilor ei, doreşte să audă că acţionează bine, cere multe păreri (care de cele mai multe ori se dovedesc contradictorii, cum deja am menţionat, pentru că, se ştie, nu există "reţete", nu putem vorbi de o singură cale, cea corectă), iar toate aceste lucruri nu fac altceva decât să o deruteze. Ca reacţie, femeia nu încearcă să-şi asculte instinctele, să privescă spre ea însăşi, spre prunc, ci se apleacă febril către literatură de specialitate (puericultură), şi ea adesea contradictorie. Cireaşa de pe tort o reprezintă adesea modul în care o femeie, deja mamă, în momentul în care este solicitată pentru o părere sau un sfat, să răspundă mamei neexperimentate, dar care se încrede în ea. Dacă această femeie, mai degrabă decât a-i spune care crede că e reţeta infailibilă o informează asupra modului în care, din punctul ei de vedere a găsit o soluţie, tânăra mamă se simte autorizată ea însăşi să inventeze răspunsuri convenabile pentru ea legate de nou-născut şi să se simtă o mamă potrivită pentru acesta.
Cum se câştigă această încredere

Pentru a câştiga încrederea în sine care este una extrem de preţioasă în bunul demaraj (ca şi în continuarea) alăptării este importantă o informare prealabilă; asigurarea pe cât este posibil ca toate condiţiile naşterii să ofere siguranţă şi încredere în forţele proprii; să ştie unde să se informeze, cui să ceară ajutor avizat în caz de nevoie; să aibă încredere în bebeluşul său.

Studiile de piaţă din Brazilia pentru a se găsi mesajele eficace pentru promovarea alăptării au arătat că mesajul tradiţional după care "E mai bine să alăptezi" s-a dovedit contraproductiv : cea mai mare parte a femeilor sunt deja convinse de asta, dar când se iveşte o problemă, acestea se simt neputincioase. Mesajele eficace sunt cele care explică faptul că multe femei s-au confruntat cu probleme asemănătoare şi că le-au putut depăşi, mai mult, au continuat alăptarea pentru încă multe luni. Acest tip de mesaje sunt eficiente în creşterea încrederii în sine.

În aceste situaţii se confirmă rolul unei asociaţii ca LLL (La Leche League) care, prin experienţa ei şi prin recunoaşterea internaţională, este deţinătoarea celor mai vaste cunoştinţe în materie de alăptare, oferind ajutor de la mamă la mamă, neerijându-se în expert, în specialistul care ştie şi spune "tot ceea ce trebuie să faci". Din contră, bazându-se pe experienţele a sute de mii de mame, această ligă caută să redea mamei şi tatălui rolul de "experţi" în ceea ce priveşte propriul copil, spunându-le: observaţi-vă copilul, adaptaţi-vă lui, respectaţi-i ritmul, numai voi stiţi cel mai bine ce este bun pentru el.

Indiferent de caracterul bebeluşului vostru, veţi putea ajunge la această încredere. Va fi, cu siguranţă, un drum lung, dar ceea ce contează este că veţi putea fi mândre că aţi ştiut să răspundeţi nevoilor bebeluşului vostru şi vă veţi umple de încântare că simţiţi că oferiţi şi că vi se oferă. Nu îi ascultaţi pe cei care vă sugerează să urmaţi reguli, în loc să vă urmaţi bebeluşul.
Concluzii

Contrar a tot ceea ce se afirmă adesea, a promova alăptarea exclusivă pentru primele 6 luni nu înseamnă un regres al civilizaţiei, ci un demers cu totul nou, capabil să dea femeii încredere în sine şi să creeze o nouă generaţie, aceea a "bebeluşilor erei colostrale".

Merită, nu-i aşa?


© attachmentparenting.ro